Direcția de Dezvoltare Personală in feng shui
Învățarea și asimilarea de noi cunoștiințe, stabilitatea locului de muncă, energia necesară pentru muncă o avem prin folosirea direcției de dezvoltare personală
Se spune că cine deține informația este cel care deține puterea, dar secretul reușitei este, de fapt, folosirea acesteia în folosul individului și al comunității.
Cu ce ne ajută energia direcției de dezvoltare personală
Direcția de dezvoltare personală este una dintre direcțiile favorabile cu energia pozitivă care influențează asimilarea mai rapidă a informațiilor, stabilitatea și împlinirea profesională.
1. Când folosim energia direcției de dezvoltare personală?
- când avem examene
- pentru elevi, studenți, cei care studiază
Direcția de Dezvoltare Personală este cea care aduce energia de creștere pentru:
- asimilarea multiplelor informații și selectarea celor relevante pentru dezvoltarea ta profesională, mult mai ușor decât în mod obișnuit;
- siguranță și stabilitate: datorită informațiilor de calitate valorificate la maximum;
- împlinire și satisfacție profesională: odată cu succesul la examene, competiții și evoluția în carieră;
- evitarea ghinionului, prin inteligență și noi idei;
- înlăturarea letargiei, lenei și stagnării: dezvoltând permanent sfera cunoașterii și menținând trează curiozitatea pentru tot ceea ce e nou și relevant pentru evoluție.
2. Care este direcția ta de dezvoltare personală?
Calcul direcție de dezvoltare personală
3. Cum folosim energia direcției de dezvoltare personală?
Pentru a avea energia necesară unui proces rapid de învățare în dezvoltarea personală și profesională, ne orientăm privirea și corpul spre Direcția de Dezvoltare Personală. Ideal ar fi ca masa biroului, ușa de intrare în birou, dar și cea a clădirii, să fie îndreptate spre această direcție.
Se aplică același principiu și acasă, atunci când învățăm sau ne pregătim pentru un examen dificil, când citim, ne uităm la o emisiune informativă și vrem să asimilăm mai ușor informațiile.
Se aplică același principiu și acasă prin alegerea direcției de dormit către direcția de succes, prin orientarea patului cu tăblia îndreptată spre această direcție.
Activatori feng shui pentru direcția de dezvoltare personală
Direcția de dezvoltare personală se activează pentru a beneficia de energia necesară muncii apoi să se folosește prin orientarea cu fața, a privirii, a capului în timpul somnului, către aceasta.
Marea majoritate dintre noi cunoaștem conceptul Yin și Yang, două aspecte primare și foarte puternice ale energiei. Energia generată de fiecare punct cardinal (N, E, S, V) și de cele intermediare (NE, SE, SV, NV) este o energie care influențează în mod diferit fiecare individ, iar amplasarea diferitelor obiecte și culori nu se face la voia întâmplării.
Obiectele și culorile conțin cel puțin unul dintre cele cinci elemente primordiale (foc, apă, pământ, metal sau lemn) care au o influență aparte asupra celor care locuiesc într-un spațiu și care pot influența energia unui domeniu de viață.
Activarea direcției de dezvoltare personală se face cu obiecte și culori, activatori personalizați pentru fiecare individ în funcție de numărul KUA personal.
Trăim timpuri în care fiecare dorește să se cunoască mai bine, să se perfecționeze, să-și găsească menirea, să acumuleze cât mai multe cunoștințe. Prezența internetului favorizează acest lucru prin abundența de informații pe care o vehiculează.
Sentimentul împlinitor de încredere în sine vine la pachet cu valurile autoaprecierii. Dezvoltarea personală se traduce într-o atitudine mentală fermă și focusată pe ceea ce-ți dorești.
Când ai un bun feng shui de dezvoltare personală? Atunci când cauți un anumit răspuns și el apare foarte repede, când ai o atitudine pozitivă și te vezi ca pe un învingător, atunci când te nimerești la conferința de care aveai nevoie și absorbi ca un burete ceea ce se prezintă, când primești aprecieri și măriri de salariu la serviciu sau obții o funcție mult dorită.
Când ai un feng shui prost de dezvoltare personală? Când sentimentele de inferioritate ocupă teren în mediul tău interior; când ai dezamăgire după dezamăgire și ajungi să nu te mai încrezi în tine și în nimic, să nu te mai apreciezi și să crezi că nu ai nicio valoare; când, deși cunoști atât de multe informații, nu le aplici și nu obții rezultate; când cei din jur nu-ți văd talentele.
Sfaturi pentru Dezvoltarea Personală
1. Dormi pe direcția ta de dezvoltare personală
Atunci când ai de studiat, ai examene, feng shui-ul te sfătuiește să-ți orientezi tăblia patului spre direcția ta de dezvoltare personală cu cel puțin 3 luni înainte. Vezi direcția ta de dezvoltare în calculul numărului Kua.
Mănâncă bine, asigură-ți o stare de vitalitate maximă, deoarece energiile captate din această direcție nu te lasă să lenevești, ci te pun la treabă.
2. Fă afirmații și planifică-ți viața
Pentru a beneficia de acces la informațiile pe care ți le dorești, ai nevoie de o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Dacă mintea ta fluctuează de o la o dorință la alta, de la o idee la alta, dacă se lasă distrasă de ceea ce vede și aude în jur, ai să pierzi mult timp valoros până să ajungi în punctul dorit inițial.
Există inclusiv pericolul să nu-ți atingi scopul niciodată. Astfel, scrie-ți dorințele pe o hârtie. Acestea trebuie să fie exprimate la timpul prezent, afirmativ. Evită să folosești cuvântul NU. De exemplu, formulează: cariera mea este înfloritoare; am toți banii de care am nevoie atunci când am nevoie; cu fiecare zi am tot mai multă încredere în mine; mă iubesc și mă accept pentru tot ceea ce sunt etc.
Fă un arbore de dezvoltare personală. Vezi unde ești acum și unde vrei să ajungi. Folosește imagini cu ceea ce-ți dorești, pentru a-ți obișnui subconștientul cu noua ta viață.
3. Meditează și respiră corect
Se știe că atunci când ai mintea liniștită, respirația este și ea liniștită și invers. Învață să-ți controlezi fluxul respirator.
O tehnică simplă de respirație:
a - inspiră pe nas și condu aerul în abdomen, cavitatea toracică și spațiul clavicular;
b - ține aerul în interiorul tău pentru câteva secunde;
c - expiră lent, pe gură și fără să faci zgomot;
d – așteaptă câteva secunde, iar apoi lasă aerul să intre printr-un nou inspir. Ideal ar fi ca perioadele de la a la d să fie de durată egală. Pentru aceasta, spune în gând de 4 sau mai multe ori un cuvânt precum: succes, succes, succes, succes...; Amin, Amin, Amin, Amin...; iubire, iubire, iubire, iubire... sau o mantră cum ar fi Aum, Aum, Aum, Aum....
De asemenea, sportul îți ordonează mintea. Fă jogging, înot, dans sportiv, arte marțiale sau orice alt sport care-ți place.
4. Amulete pentru dezvoltare personală
Energiile anuale devin favorabile pentru noroc la examene și noroc literar. Pentru a le activa, așază remedii pentru a atrage mai multe șanse de dezvoltare.
Folosește un glob pământesc care se rotește și învârte-l zilnic dinspre direcția ta de dezvoltare personală, și amulete de dezvoltare personala pentru că în acest mod poți atrage mai multe oportunități de dezvoltare.
5. Folosește formula Kua a casei
Cu ajutorul unei busole poți găsi în casa ta încăperea care conține energiile dezvoltării personale. Tot ce trebuie să faci este să introduci la Calcul Kua Casă direcția de orientare a casei și să-ți afli sectoarele norocoase din casă.
Nu lipi biroul de peretele comun cu baia.