Mesaje ÎNGERI PĂZITORI ZODII, pentru luna Octombrie 2018
Află mesajele îngerilor tăi păzitori pentru luna octombrie, pentru a te bucura de reușite pe toate planurile. Cu toții suntem ființe spirituale și avem
măcar un înger păzitor. Chiar dacă îngerii ne ajută și ne iubesc, indiferent dacă facem sau nu greșeli, aceștia nu pot interveni decât dacă le cerem ajutorul, pentru a nu ne încălca liberul arbitru.
Prin urmare, rugăciunea către ei ar trebui repetată de mai multe ori, iar pentru ca ajutorul să vină mai repede, am putea să aprindem câte o lumânare pentru fiecare cerere pe care o facem îngerilor.
Pentru a face alegeri potrivite în luna octombrie și a ne simți mai bine, iată care sunt sfaturile îngerilor pentru fiecare zodie:
Berbec
Vă întrebați cum ați putea îmbunătăți o anumită situație? Îngerii vă sfătuiesc să vă angajați pe deplin, pentru obținerea rezultatului dorit. Astfel veți atrage soluții potrivite și veți beneficia de mai multe satisfacții pe toate planurile.
Taur
Acum a venit vremea să țineți cont mai mult de sentimente. Acestea vă pot ajuta să fiți cinstiți cu voi înșivă, să înfruntați adevărul despre voi. În final, veți găsi căile de rezolvare ale problemelor care vă preocupă.
Gemeni
Nu, nu este momentul potrivit pentru a face compromisuri. Păstrați gânduri de iubire față de cei care v-au greșit în trecut, însă ieșiți numaidecât din acele relații pe care le considerați a fi toxice.
Rac
Ar fi mai bine dacă nu ați ține cont numai de impulsul lăuntric, ci și de logică. Chiar dacă sunteți îngrijorați cu privire la o anumită situație sau schimbare pe care trebuie să o faceți, nu vă faceți probleme, veți reuși să vă înfruntați temerile.
Leu
Desigur, este important să vă respectați dorințele și să acționați pentru îndeplinirea lor, însă asigurați-vă că dormiți suficient, pentru că răspunsul la unele dintre întrebările voastre va veni pe calea visului.
Fecioară
Îngerii vă asigură acum că au lucrat în culise și una dintre problemele voastre financiare este deja rezolvată. Lăsați grijile și relaxați-vă, păstrați o gândire pozitivă, totul va merge bine.
Balanță
Aveți o misiune divină, implicați-vă mai mult în activități care vă aduc fericire vouă și celor din jur. Astfel Universul vă va sprijini și vă va deschide ușile pentru a vă îndeplini obiectivele.
Scorpion
Voi sunteți cei care ați creat atât situațiile bune, cât și pe cele rele. Amintiți-vă că sunteți creatori puternici, prin urmare nu vă indentificați cu rolul de victimă, ci implicați-vă mai mult pentru a schimba totul în bine.
Săgetător
Nu mai dați vina pe voi sau pe alții. Scrieți o listă cu acțiunile pe care trebuie să le întreprindeți și apoi faceți câte un pas în fiecare zi. În acest fel, visurile voastre se vor transforma în realitate și veți face schimbări pozitive în viață.
Capricorn
Fiți conștienți de propria voastră putere, îngerii vă călăuzesc acum să vă manifestați și să vă vindecați sufletul, creând pace și binecuvântări pentru voi și pentru cei din anturaj.
Vărsător
Amintiți-vă că grijile sunt o formă de rugăciune, așadar rugați-vă doar pentru ceea ce doriți. Îngerii vă protejează din ceruri, acum vă puteți relaxa, pentru a reuși să vă focalizați asupra priorităților și a vă bucura de o viață sănătoasă și fericită.
Pești
Relația voastră de dragoste va beneficia de energia vindecătoare a îngerilor, trebuie doar să le-o cereți. Ar fi bine și să luați măsuri pentru creșterea vitalității, de exemplu faceți mai multe exerciții fizice și hrăniți-vă sănătos.
Sursa articol: Doreen Virtue, Cărți oracol
Autor: Maria Astra, publicat la data 02.10.2018
Taguri: dragoste, zodia fecioara, zodia balanta, zodia scorpion, zodia sagetator
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!