REMEDII Feng Shui Mai 2018 pentru protecție, pentru beneficii, pe zodii
Începând cu 5 mai 2018 se văd efectele negative sau pozitive ale energiilor asupra zodiilor chinezești. Energia bolilor se concentrează în luna mai în
mijlocul hărții energetice (pătratul LoShu) și aduce energie negativă pentru toate zodiile, crește riscul de probleme digestive (constipație, balonare), probleme de sarcină, diabet. Pentru cei care suferă de boli cronice, apare posibilitatea ca acestea să se agraveze, pe fond de stres. Pe plan emoțional s-ar putea ca unii nativi să sufere de depresie, griji excesive, posesivitate, încăpățânare.
Pe plan profesional, luna Mai va fi încărcată și ar fi bine să vă asigurați că vă petreceți timpul liber în mod recreativ, indiferent cât de multe responsabilități ați avea, pentru vă păstra sănătatea.
Remedii feng shui potrivite pentru centrul casei sau al camerelor: pagoda celor 5 elemente, wu lou cu 8 nemuritori, copacel cu cristale de aventurin.
ȘOBOLAN
Vă veți întreba de ce vă bateți capul cu anumite persoane, tensiunile cu cineva de la muncă vă vor strica starea. Încercați să oferiți ajutor necondiționat. Pentru a scăpa de energia negativă, așezați în colțul de Nord un copăcel cu ochiul lui Horus, picătura de apă cu dragon.
DE INTERES: Ce zodie chinezească sunt? Calcul rapid în funcție de data nașterii
BIVOL și TIGRU
Chiar dacă veți avea impresia că nu faceți progrese, încercați să mergeți mai departe. Energia dezastrelor vă va pune bețe în roate, dar o puteți bloca cu pagoda celor 5 elemente, plasată în colțul de Nord-Est.
IEPURE
Deși aveți mare nevoie, se pare ca nu primiți ajutor real, ba dimpotrivă, cei din jur încearcă să profite de naivitatea voastră. Cu toate acestea, va fi un lucru bun ca măcar voi să nu înșelați pe nimeni. Dizolvați energia pierderilor cu perechea rinocer și elefant albastri, pe care să o țineți în colțul de Est.
DRAGON și ȘARPE
Sunt mari șanse să cunoașteți oameni noi și să trăiți noi experiențe, posibil să fiți ocupați să începeți ceva pe cont propriu sau să vă schimbați serviciul, dar vă veți acomoda rapid cu noile condiții. Amplificați energia victoriilor din colțul de Sud-Est cu bannerul victoriei, calul victoriei.
CAL
Se pare că veți fi mai relaxați, optimismul este la cote maxime, vă simițiți răsfățați de soartă, dragostea plutește în aer, ați putea să vă concentrați doar pe familie. Plasați în colțul de Sud cifra 8, pentru a beneficia de noroc divin.
CAPRĂ și MAIMUȚĂ
Chiar dacă va trebui să munciți mai mult, apar semne ale unor schimbări pozitive la locul de muncă, în afaceri. Deciziile pe care le veți lua în această lună vor avea consecințe pe termen lung, planificați totul cu mare atenție. Pentru a spori norocul pe plan financiar, așezați în colțul de Sud-Vest al livingului un vas al prosperității, 8 pietre ale dorințelor, lingouri.
COCOȘ
Ar fi înțelept să vă acordați inimile pe energia iubirii, oferiți mai multă atenție partenerului iubit. Cei singuri au șanse mari să întâlnească pe cineva pentru o relație de dragoste. Activați energia romantismului în colțul de Vest din dormitor cu perechea de rațe mandarin.
CÂINE și MISTREȚ
Nu este exclus ca în această lună să vă irite atitudinea celor din jur, însă nu se merită să stricați bunele relații din pricina irascibilității. Încercați să acceptați situațiile așa cum sunt și să mergeți cu încredere mai departe. Blocați energia certurilor cu un nod mistic așezat în Nord-vest.
Autor: Maria Astra, publicat la data 03.05.2018
Taguri: data nasterii, remedii feng shui, zodii, cristale, prosperitate
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!