Principii și tabuuri feng shui pentru bucătărie
Bucătăria dintr-o locuință îți poate face atât bine, cât și rău. Totul depinde de poziția acesteia în planul casei. Află cum să o amenajezi feng shui.
Cuprins:
- Feng Shui și energia specifică fiecărei case
- Bucătăria – locul viu din casă
- Principii feng shui pentru bucătărie
- Tabuuri feng shui pentru bucătărie
Feng Shui-ul poate fi considerat o metodă de diagnosticare a energiei care străbate încăperile dintr-o locuință, ca urmare a arhitecturii și a designului acesteia. În urma diagnosticării, pe baza principiilor feng shui, se poate stabili dacă un spațiu de locuit i se potrivește sau nu unei persoane. În mod natural, omul simte energia locuințelor în care pășește de-a lungul vieții.
De exemplu, cu siguranță că, de multe ori, ți s-a întâmplat să vezi o locuință și să simți imediat dacă îți place sau nu.
Acest sentiment este generat de intuiție. Însă uneori, din cauza stresului cotidian, este mai greu de intrat în conexiune cu propria intuiție. În aceste condiții, principiile feng shui îți pot fi un aliat de nădejde.
Feng Shui și energia specifică fiecărei case
Dacă locuiești într-o casă în care nu-ți găsești locul și liniștea, dacă ai des gânduri de schimbare a locuinței ori de redecorare a acesteia, dacă nu mai suporți singurătatea și depresia, dacă te confrunți des cu boli, află că este timpul să verifici unde este poziționată bucătăria în locuință.
Bucătăria – locul viu din casă
Se poate spune că bucătăria trăiește datorită faptului că ea are propriul său câmp energetic. În filosofia chineză, se spune că la naștere primim o anumită cantitate de energie, numită energie vitală, pe care o depozităm în rinichi. Apoi, în cursul vieții, ne completăm bagajul energetic deja dobândit cu ajutorul energiei pe care o extragem din alimente. De aceea, bucătăria trebuie tratată cu seriozitate, fiind locul unde se prepară hrana. Există mai multe reguli pentru ca o bucătărie să aibă un bun feng shui.
Principii feng shui pentru bucătărie
- Bucătăriile cu energie pozitivă sunt plasate în sectoarele de Sud-Vest sau Nord-Est;
- Ideale sunt bucătăriile delimitate de pereți;
- Cuptorul trebuie să fie cu ușa (gura) spre o direcție favorabilă, conformă cu numărul KUA personal al tatălui sau al mamei;
- Bucătăria trebuie să fie menținută aerisită, în ordine și curătenie.
Tabuuri feng shui pentru bucătărie
- Poziția bucătătiei nu trebuie să fie pe sectorul tatălui, respectiv în Nord-Vest;
- Ușa de la bucătărie nu trebuie să fie în fața ușii principale de la locuință;
- Ușa de la bucătărie nu trebuie să fie față în față cu ușa de la dormitorul matrimonial;
- Nu se gătește mâncare cu spatele la ușa bucătăriei;
- Aragazul nu se așază cu spatele la o fereastră;
- Aragazul nu se poziționează în sectorul de Nord-Vest al bucătăriei;
- Culoarea roșie este interzisă pentru mobilierul din bucătărie;
- Culoarea neagră trebuie folosită cu precauție, cel mult pentru blatul mobilierului de bucătărie;
- Pardoseala din bucătărie trebuie să fie din gresie, piatră naturală, nu din parchet sau linoleum;
- În bucătărie nu se țin covoare pe jos;
- Bucătăria nu trebuie plasată în imediata apropiere a ușii principale a locuinței
- Sunt interzise oglinzile care reflectă aragazul;
- Este de evitat plasarea bucătăriei în sectorul de Sud al locuinței;
- Mobilierul nu trebuie să fie cu rafturi deschise.
Bucătăria este situată în Nord-Vest? Vezi cum scapi de energia negativă produsă de aceasta.
Autor: Maria Astra, publicat la data 26.06.2017
Taguri: principii feng shui, casa
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!