Înarmează-te cu răbdare – ele sunt cele mai încăpățânate femei din zodiac!
Încăpățânarea lor este legendară! Tu știi care sunt cele mai încăpățânate femei ale zodiacului? Descoperă cine este în top cinci. Conducătoarea detașată este femeia
Berbec, a cărei încăpățânare se resimte până și pentru cele mai nesemnificative lucruri. E de înțeles, totuși, pentru că își dorește mereu să câștige, să fe prima, să fie cea mai bună. Rareori este dispusă să facă un compromis.
Nu la foarte mare distanță însă se află nativa din Taur, care odată ce și-a pus ceva în cap, nimeni și nimic nu îi mai poate schimba convingerile.
Poate la prima vedere nu are ce căuta în acest top, dar, da, și femeia Rac este încăpățânată. În adâncul sufletului ar vrea ca totul să se întâmple exact așa cum a plănuit. Pentru această nativă, situația nu prea poate fi gri, este fie albă, fie neagră.
Prezența nativei Leu, pe de altă parte, nu este nicio surpriză. Cu toții îi știu încăpățânarea, deși niciun Leu nu va recunoaște vreodată că are această trăsătură de personalitate.
În principiu, sunt persoane extrem de vesele, de binevoitoare și care știu să întrețină atmosfera. În schimb, în momentul în care intervine încăpățânarea, cu greu ar mai putea face cineva față.
Ultima în topul nostru de astăzi este femeia Pești, care rareori ține cont de părerea celor dragi, atunci când a hotărât un lucru sau când și-a făcut o părere.
Nu uitați că încăpățânarea poate fi o trăsătură pozitivă de personalitate dacă este folosită pentru a ne atinge obiectivele, fără a-i leza pe ceilalți!
Autor: Maria Poinescu, publicat la data 16.06.2019
Taguri: zodia leu
ÎNSCRIE-TE PENTRU A OBȚINE
10% WELCOME GIFT
LA ORICE COMANDĂ!