Aspecte constructive și distructive în Bazi
În astrologia Bazi
Aspecte astrologice in Bazi
Elementele din tulpinile cerului și zodiile din ramurile pământului interacționează între ele fie într-un mod constructiv pentru stăpânul zilei, fie într-un mod distructiv. Este de reținut faptul că elementele și zodiile sunt interconectate în cadrul unei hărți astrologice Bazi.
Aspecte constructive și distructive din tulpinile cerului
Aspectele care se produc în tulpinile cerului vizează conștientul persoanei, gândurile și emoțiile trecătoare, de aceea, sunt considerate aspecte cu împact mai slab asupra echilibrului din cei patru stâlpi ai destinului.
Combinare - când două elemente din tulpinile cerului care au afinitate unul cu altul se combină, rezultă un nou element care poate fi favorabil sau nefavorabil pentru stăpânul zilei.
De exemplu, să presupunem că unei persoane îi lipsește elementul factorului Bani din harta astrologică, dar are norocul ca două elemente din tulpinile cerului să se combine și să genereze exact elementul banilor. În acest fel, persoana beneficiază de energia banilor și harta sa se echilibrează.
Combinarea arată o conexiune între două aspecte din viața unui om ( relații, obiecte, situații, persoane).
Împotrivă - două elemente din tulpinire cerului sunt într-o relație nearmonioasă conform cu ciclurile celor 5 elemente. Este ca și cum două elemente întră în competiție și luptă pentru supremație.
Acest aspect poate fi bun sau rău și depinde dacă elementul care pierde îi este favorabil sau nu stăpânului zilei. De exemplu, pentru o persoană care are stăpânul zilei foc puternic, elementul lemn (Factorul Sănătate) nu îi este favorabil.
Dacă din interacțiunea Împotrivă elementul lemn pierde, acest aspect îi este favorabil persoanei, deoarece a scăpat de un element care nu-i făcea bine.
Aspecte constructive și distructive din ramurile pământului
Aspectele care se produc în ramurile pământului vizează atât conștientul cât și subconștientul persoanei, gândurile și emoțiile care devin obișnuințe, de aceea, sunt considerate aspecte cu împact major asupra echilibrului din cei patru stâlpi ai destinului.
Primești ajutor și Ai succes - aceste aspecte se referă la combinarea dintre două, respectiv dintre trei ramuri ale pământului (zodii) care sunt compatibile una cu alta și care indică legătura dintre două/trei aspirații, emoții, idei etc. ale persoanei.
Din punct de vedere astrologic, aceaste interacțiuni reprezintă o compatibilitate între energia Qi a unor stele și planete. De aceea, combinările crează situații din care persoana nu poate ieși sau este în incapacitatea de a le pune capăt.
Numit și Combinațiile celor 6 armonii sau Prieteni Secreți, aspectul Primești ajutor se poate produce fie între zodiile din cei patru stâlpi ai destinului, fie între o zodie din cei patru stâlpi și o zodie din cele 10 coloane ale destinului.
Numit și Combinațiile celor 6 armonii sau Aliați zodiacali, aspectul Ai succes atrage în anumite condiții reușite, mentori, venituri pentru persoana a cărei hartă este analizată.
De exemplu, dacă într-o hartă apare aspectul Ai succes între stâlpii destinului și coloana destinului de la 25 la 35 ani, înseamnă că persoana va avea noroc și totul îi va merge bine în acea perioadă de viață.
Ciocnire - acest aspect se poate produce între două ramuri ale pământului care se opun una alteia, sunt în contrast. Fiecare ramură a pământului reprezintă a poziție specifică a Pământului față de Soare. Ciocnirea apare când două ramuri (zodii) sunt în poziție planetară opusă.
Ciocnirea poate fi văzută ca un aspect pozitiv deoarece ea atrage provocări și obstacole pe care persoana, deși este forțată să le treacă, pe termen lung, va acumula experiența necesară evoluției sale.
De exemplu, dacă o ciocnire se produce între două persoane și ca rezultat ele ajung să se certe, cu siguranță ele au de învățat cum să-și controleze emoțiile și cum să comunice armonios. Ciocnirea este ascociată cu karma persoanei.
Uneori energia unei ciocniri este atât de agresivă încât persoana nu îi poate face față, nu are vitalitatea necesară să îi țină piept. Ciocnirile pot aduce divorțuri, boli, piederea veniturilor, probleme în carieră, infertilitate, accidente etc.
O ciocnire poate fi o incompatibilitate cu o situație, o persoană (părinți, prieteni, soț, soție, colegi, șefi) sau un drum ales (cariera, vacanța, cursurile de dezvoltare profesională).
Ca remediu pentru aspectul Ciocnire se poate purta o amuletă cu o reprezentare a unei zodii după cum urmează:
Ciocnire între două zodii |
Remediu |
Șobolan - Cal | Bivol |
Bivol - Capră | Cal |
Tigru - Maimuță | Șarpe |
Iepure - Cocoș | Dragon |
Dragon - Câine | Iepure |
Șarpe - Mistreț | Tigru |
De exemplu, dacă într-un mariaj se unesc două persoane din zodiile Șobolan și Cal, ca remediu pentru reușita căsniciei lor ar trebui să dea naștere unui copil în zodia Bivol ori să poarte fiecare amulete cu zodia Bivol.
Pedepse - aceste aspecte se pot produce între două sau trei ramuri ale pământului (zodii) și sunt considerate karmice și au efecte psihologice.
De exemplu, o persoană a făcut (a gândit) ceva necorespunzător în trecut și culege roadele faptelor sale în momentul în care aspectul Pedepse se produce, conform cu legea cauză - efect.
Pedepsele se pot manifesta sub formă de pesimism, nefericire, depresii, accidente, boli, schimbări radicale de comportament, pierderi de bani etc.
Remediul pentru Pedepse este ca persoana să depisteze cât mai repede cauza problemei și să-și facă o strategie pentru rezolvarea acesteia. De exemplu dacă persoana trece printr-o perioadă cu Pedepse și brusc începe dă fumeze, de unde până atunci nu-i suporta pe fumători, ca remediu, este necesar ca ea să se opună impulsului de a aprinde țigara și să-și controleze acest comportament neadecvat.
Distrugere - acest aspect indică apariția situațiilor în care persoana se simte forțată să facă ceva ce nu vrea și ca urmare adoptă un comportament distructiv pentru ea.
De exemplu, atunci când Distrugere se produce, persoana va fi forțată de imprejurări să se angajeze pe un post sub nivelul pregătirii sale și foarte prost plătit sau persoana se va vedea pusă în situația să facă multe deplasări și ca urmare să-și neglijeze familia cu prețul suferinței emoționale etc.
Aspectul Distrugere poate atrage insatisfacții, divorțuri, certuri, trădări, frustrări. Distrugerile pot însemna predispoziții spre comportamente neadecvate (alcool, tutun, droguri). O Distrugere poate semnala și apariția unor schimbări pozitive, de la vechi la nou, de la rău la bine.
Remediul împotriva distrugerilor este ca persoana să nu-și plângă de milă ci să găsească veriga slabă (cauza problemei), apoi să ia atitudine și să treacă la un alt nivel al evoluției sale. În acest fel distrugerile devin un catalizator spre o viață mai bună.
Rănire - acest aspect negativ atrage situații de disconfort și instabilitate emoțională, nefericire, lipsa randamentului la muncă, anxietate, confuzie mentală, trădări, bârfe, infidelitate, furturi de bani sau de idei etc. Dintr-o rănire persoana trebuie să învețe lecția și să-și continue cu încredere viața.
De exemplu dacă în urma unei Răniri persoana a fost victima unei înșelătorii, lecția pe care trebuie să o învețe este ca pe viitor să nu se mai încreadă în oricine, să fie atentă la condițiile dintr-un contract, să nu facă înțelegeri nescrise, să nu-ți facă speranțe deșarte, să-ți păzească proprietățile materiale și intelectuale etc.